Cum alegeți muzica pentru evenimentul vostru?

Pentru ca o petrecere să fie reușită este esențial ca voi și invitații voștri să vă simțiți bine, iar muzica, în mod clar, reprezintă unul dintre principalii factori care își vor pune amprenta asupra evenimentului vostru. Prin urmare, ce să fie: trupă de cover-uri? DJ? taraf?
Cu siguranță nu este o decizie simplă să optați pentru o variantă sau alta, însă sunt o serie de aspecte de care ați putea ține cont în adoptarea acestei decizii, printre care:

  • Gusturile voastre muzicale și, mai ales, ale invitaților voștri. Știm că petrecerea este a voastră, însă nu uitați că dacă invitații nu se distrează, atunci evenimentul este sortit eșecului. Dacă nu cunoașteți foarte bine preferințele invitaților, atunci puteți realiza o scurtă chestionare a acestora și să obțineți mai multe informații privind genul muzical care le dă o bună dispoziție.

  • Vârsta invitaților. Din experiența noastră, vă spunem că este foarte greu să îmbini preferințele tuturor generațiilor de persoane care vin la evenimentul vostru. Cu toate acestea, nu ar fi rău dacă ați alege un playlist care să acopere toate categoriile de vârstă și să aveți, astfel, pe parcursul petrecerii, atât piese pentru vârsta a doua, cât și pentru cei mai tineri.

  • Locație. Trebuie să știți că sunt locații care nu permit accesul unui taraf, fiind orientate exclusiv pe DJ sau trupă de cover-uri sau care nu permit decât accesul unui DJ, infrastructura fiind limitată în acest sens. Prin urmare, când stabiliți locația, vă sfătuim să aflați dacă sunt restricții din acest punct de vedere.

  • Tipul evenimentului. Muzica diferă de la un tip de eveniment la altul, iar playlist-ul se adaptează, de fiecare dată, publicului țintă. Bineînțeles, dacă organizăm o petrecere pentru copii, un taraf nu și-ar avea locul, însă dacă organizăm o nuntă, muzica live reprezintă o opțiune demnă de luat în calcul.

  • Bugetul de care dispuneți. Contractarea unui DJ este, de cele mai multe ori, cea mai avantajoasă decizie din punct de vedere financiar, însă muzica live prezintă și ea numeroase avantaje care vă pot îngreuna alegerea. Să aveți în minte doar că muzica este cea care vă va transforma evenimentul într-unul de neuitat, iar noi ne dorim să rămână de neuitat ca eveniment reușit, și nu altfel 😊

Ca un ultim sfat, vrem să vă transmitem faptul că un playlist nu este niciodată și nici nu trebuie să fie ”bătut în cuie”, deși poate sunt artiști care nu vor să se abată de la programele pe care obișnuiesc să le cânte. Este absolut în regulă să discutați cu ei și să vă exprimați, încă din momentul contractării acestora, punctul de vedere cu privire la piesele pe care vreți să le ascultați sau la piesele care vă displac total și nu trebuie să se regăsească în playlist. Un cântăreț cu experiență își va adapta, de fiecare dată, muzica la tipologia publicului și va încerca să creeze o atmosferă memorabilă.

Nuntă sau botez în 2022? Iată de ce trebuie să țineți cont…

Scriam în articolul trecut despre cum nunțile au ajuns să fie o adevărată provocare din punct de vedere al schimbărilor care se petrec cu atâta rapiditate în procesul de organizare a evenimentului și cum, ce am planificat astăzi, mâine s-ar putea să replanificăm din cauza noilor restricții.

V-am promis că revenim cu câteva sfaturi de care puteți ține cont în organizarea evenimentelor din această perioadă și așa am și făcut. Așadar, pentru a vă asigura că evenimentul vostru o să aibă loc (și nu vorbim exclusiv de nunți aici), țineți cont de cel puțin următoarele aspecte:

  • Optați pentru o locație în natură sau, dacă nu doriți un eveniment în aer liber, optați pentru o locație flexibilă, care să permită amânarea evenimentului, fără costuri suplimentare (sperăm să nu fie cazul). Dacă aveți o nuntă micuță, puteți opta și pentru un eveniment în interior, riscurile fiind mai reduse în această situație.
  • Invitați un număr cât mai restrâns de persoane (doar familia, rudele apropiate și prietenii) sau, dacă aveți foarte multe cunoștințe, restrângeți cât mai mult lista de invitați. Prietenii cei mai buni nu vor anula cu 1 săptămână înainte prezența la eveniment, deci veți avea mai puține bătăi de cap și costuri mai mici. Nu uitați că numărul de persoane pe care îl confirmați la restaurant (de cele mai multe ori cu 1-2 săptămâni înainte) este și numărul de meniuri pe care le veți plăți. Așadar, nu ați vrea să plătiți pentru cei care anulează pe ultima sută de metri.

Țineți cont de faptul că organizarea și planificarea evenimentului pot deveni floare la ureche cu o echipă de profesioniști în spate. Așa că, scrieți-ne un mesaj pentru a vă transmite oferta noastră!

Echipa Pulse Events
  • Luați în considerare să organizați evenimentul în altă zi decât în weekend, de exemplu, vinerea. Fiindcă anul 2022 este fully booked pe weekend în cele mai multe dintre cazuri, gândiți-vă că, până la urmă, cine chiar își dorește să participe la eveniment, o va face indiferent de ziua săptămânii. Deci, joi sau vineri?
  • Acordați o atenție deosebită contractelor cu furnizorii sau apelați la noi pentru a vă ajuta cu acest aspect! 😊 Contractele trebuie să cuprindă clauze acoperitoare atât pentru furnizori, cât și pentru voi și să fie cât mai flexibile ori cu o asumarea unor riscuri cât mai mici, în caz de amânare/anulare. De asemenea, mare atenție la valoarea contractelor și la avansurile de plată (alegeți un preț ferm, evitând eventuale scumpiri).
  • Dacă ați ales deja data nunții pentru anul 2022, asigurați-vă că aveți toate contractele încheiate cu principalii furnizori! Fiind un an foarte aglomerat, riscați să pierdeți furnizorii preferați! Contractele trebuie să fie încheiate pentru cel puțin următoarele servicii: locație, muzică, foto și video, momente artistice/surpriză și/sau wedding planner.

Photo of thoughtful confused female and male coworkers keep hands on chins, think how solve problem with debts, dressed in fashionable shirts, model in studio togeher. Hmm, let us think for moment

Ne mai căsătorim sau nu…? Cu și despre nunțile secolului 21

De ce începem cu o întrebare seria noastră de articole cu Pulse? Ei bine, pentru că trăim niște vremuri problematice, care, indiferent de cât de mult ne propunem să rămânem optimiști și pozitivi, ne impactează și ne dau toate planurile peste cap. Articole despre nunți în pandemie sunt destule, dar o perspectivă nouă, cu puțin umor, nu strică niciodată.

A lua decizia de a te căsători în zilele noastre a devenit, deja, un act de curaj… de la a stabili data nunții și a planifica absolut toate activitățile în jurul acesteia… la a schimba data nunții și a regândi întregul sistem… la a schimba, din nou, până când ajungi să faci nunta cu familia și 2-3 prieteni (cum este ideal, de altfel 😊) reprezintă realitatea zilelor noastre și noua caracteristică a nunților secolului 21 😊 Practic, dacă nu amâni evenimentul măcar o dată, parcă nu simți emoția acestei maiestuozități

Funny sau nu, să știți că, astfel de evenimente pun la încercare răbdarea voastră și relația pe care o aveți. Dacă este să analizăm acest aspect, până nu demult, vorbeam despre ”testul timpului” ca fiind cel decisiv în a stabili dacă o relație este puternică sau nu. Astăzi, putem analiza cât de intensă este relația voastră prin prisma modului în care treceți ”testul amânării” unuia dintre cele mai frumoase evenimente din viața voastră. Facem noi haz de necaz, dar cunoaștem destul de multe cupluri care și-au amânat chiar și de 3 ori evenimentul. Asta implică riscuri, precum: pierderea avansului (dacă contractele încheiate nu au avut clauze clare în acest sens), pierderea anumitor furnizori cu care voiați neapărat să colaborați, organizarea evenimentului cu mai puține persoane decât v-ați fi dorit și nu neapărat în locația mult visată, plus că, dacă stăm să ne mai gândim și la faptul că ziua preferată pentru desfășurarea ceremoniei era sâmbăta, a lua deja în considerare și alte zile ale săptămânii reprezintă un ”must”.

Ne mai căsătorim în plină pandemie… ne mai căsătorim anul ăsta… reprogramăm? Ce faceeeem?

Oricine în perioada asta

Cu toate acestea, noi vă recomandăm să nu permiteți acestor ”detalii” să stea în calea fericirii și a iubirii voastre! Pandemie sau nu, o nuntă poate fi la fel de frumoasă cu mai puțin invitați, în aer liber, cu respectarea unor restricții (chiar dacă, apăsătoare, uneori). În felul acesta, cu siguranță la nunta voastră vor veni doar persoane pe care le cunoașteți  (dacă nu știți exact despre ce vorbesc, înseamnă că părinții voștri nu au văzut încă lista de invitați). 😊

Nu uitați, noi suntem alături de voi pentru a vă sfătui și a vă îndruma cât de mult putem și, indiferent de schimbările care se petrec în morfologia nunților, de riscurile care pot apărea și pe care această pandemie le presupune, dragostea voastră chiar merită să treacă la următorul nivel! Prin urmare, răspundem cu un mare ”DA” la întrebarea cu care am început acest articol.

Și, ca să vă mai liniștim puțin, vom reveni cu câteva sfaturi de care puteți ține cont dacă vă aflați în perioada de organizare a unui eveniment sau dacă plănuiți să organizați unul.